Ma mut !

Mi-am mutat blogul.

Noua adresa este alin-lita.blogspot.com

Ne vedem acolo.

In fiecare zi

În fiecare zi, ne batem joc de pasari, de iubire si de mare, si nu bagam de seama ca, în loc, ramane un desert de disperare. Ne amageste lenea unui vis pe care-l anulam cu-o sovaire; ne reculegem într-un cerc închis ce nu permite ochilor s-admire;

Ne rasucim pe-un asternut posac, insingurati în doi, din lasitate, mintindu-ne cu guri care prefac in zgura sarutarile uzate; ne pomenim prea goi într-un tarziu, pe-o nepermis de joasa treapta trista: prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu, ca sa mai stim ca dragostea exista.


de Romulus Vulpescu

Metastaza

Mana mea dreapta il bate usor pe umar, intr-o incercare penibila si inutila de a-mi arata compasiunea. Barbatul, doar cu putin mai tanar decat tatal meu, plange ca un copil. E complet derutat, in stare de soc, pierdut. Intr-o singura zi, de la aflarea vestii ca sotia lui are cancer, a imbatranit cu cel putin 20 de ani. E nedormit, cu parul valvoi, nu ochii umflati, fata cazuta si umerii lasati. Baiguie necontenit cuvinte despre singuratate si neputinta.

Ce poti sa-i spui acestui om ? Cat de mult poate intelege oricine altcineva din drama ce se desfasoara in sufletul lui cu incetineala de picatura chinezeasca? Orice cuvant de incurajare pare inutil. Orice sfat pare absurd. Omul langa care a trait in ultimii 30 de ani, cu care vorbeste la telefon de trei ori pe zi in 8 ore, are metastaza la ficat si probabil va muri curand. Cum sa te trezesti dimineata si sa te gandesti ca intr-o dimineata, cand te vei trezi, nu va mai fi nimeni langa tine ? Si, hai za zici ca toate trec, se uita, orice rani, cat de adanci, se vindeca in timp. Dar cum o fi sa fii in locul ei ? Sa stii ca mori, ca nu poti sa faci nimic si sa astepti, pur si simplu, sa vina ziua cand nu o sa mai fii. Sa astepti sa mori…cum o fi asta ?

Pe de alta parte…intr-un fel sau altul, toti suferim de o forma latenta de cancer. Pentru ca toti stim ca o sa murim si nu facem practic altceva decat sa asteptam sa vina ziua. Diferenta intre un cancer diagnosticat si restul vietii este ca cei fara diagnostic uita, de cele mai multe ori, ca ziua va veni si pentru ei.

Am mai spus-o si simt nevoia sa o repet cu aceasta ocazie : constiinta mortii e cel mai mare blestem pe care il poarta omenirea, e cel mai mare pret pe care il platim pentru inteligenta noastra « superioara »

In sufletul meu

Totul se intampla in sufletul meu…Ma uit in jur dimineata si totul se misca atat de repede…iar eu nu pot sa dau drumul trecutului. Imi e atat de dor, si ma simt atat de singur, pentru ca in mijlocul multimii, nu e nimeni langa mine. Si ne vom iubi mereu inlatuiti, numai in amintirile mele. Imi pun o masca zambitoare cand sunt furios. Mint si insel. Fac ce trebuie sa fac sa trec si de ziua de azi. Dar in sufletul meu, eu stiu ce e bun, si ce e rau, stiu ce conteaza si ce nu. Iar in sufletul meu, mor putin cate putin tanjind dupa o lume dreapta.Si in cautarea ei marsaluiesc zi si noapte, pana dincolo de granitele sufletului meu.

Te cuprinde jalea cand iti arunci o privire pe ziar. Nimanui nu-i pasa daca oamenii traiesc sau mor. Iar demonii te fac sa crezi ca totul e alb sau negru. Din fericire, in sufletul meu sunt o infinitate de nuante de gri. Imi musc buzele pana la sange si inghit to ce mi se baga pe gat, fie ca e ultimul hit, fie ca e intelepciunea unui pensionar cu parul alb. Cu toate astea, sunt mereu singur si inima mea e de gheata. Si e frig. Si e prea multa inghesuiala…in sufletul meu.


(traducere si adaptare dupa Leonard Cohen - In My Secret Life)

Batranete si dezgust

Batranete si dezgust

Azi simt cum imbatranesc. Imi imbatraneste in fiecare zi trupul si spiritul. Am trait mereu cu gandul ca inca mai am 18-20 de ani. Asa m-am simtit, mai tanar decat varsta din bulletin. Dar azi realizez ca sunt batran. Messi are 24 de ani. Rihanna are 23. Eu am 32. Prietenii mei din copilarie au acum copii, unii cat ei de mari ( wtf ?!?) . Toti cei cu care am crescut, cu care am copilarit, cu care mi-am trait adolescenta sunt acum risipiti prin lume : Italia, Grecia, Irlanda, Canada, Romania. Pe multi nu am sa-i mai vad probabil niciodata, desi unii dintre ei au insemnat enorm pentru mine la un moment dat.

Simt cum golul din jurul meu se face din ce in ce mai mare. Cand l-am pierdut pe Adita am inteles ca am petrecut prea putin timp cu niste oameni care imi erau foarte dragi odata. Si ma doare ca nu am putut sa le spun atunci cat de mult insemnau pentru mine, ca nu le-am acordat suficienta atentie, ca nu le-am oferit din mine atat cat mi-as fi dorit, cat ar fi meritat. Si ma doare, pana la durere fizica aproape, ca nu am sa pot le spun asta niciodata. Mi-e dor de voi toti : Ionut, Gaby, Cristi (Gaura), Emil (Celula), Cosmin (Gumy), Ileana, Justina, Monica, Florentin (Bula), Alina, Florin (Goe), Emy, Adita si de toti, toti ceilalti cu care mi-am petrecut cele mai frumoase momente din toata viata mea sociala. Mi-e dor de noi, de noi cei de atunci, mi-e dor sa nu stiu de nimic altceva, sa nu-mi fac griji, sa nu-mi pese de politica, de bani, de moarte, de nimic…

Si mi-e scarba. Simt un dezgust profund fata de lumea de azi. Parca toti sunt azi niste animale. Chiar mai rau ca niste animale, ca nu stiu nici un animal care sa-ti zambeasca inainte sa te muste pe la spate. Nu mai exista sinceritate, nu mai exista tandrete, frumusete a sufletului, apreciere pt valoare. Toti mint. Toti te dezamagesc. Nu mai am rabdare cu nimeni. Sunt deprimat. Si nu sunt doar vorbe, sau o stare trecatoare. Imi vine sa vomit, la cel mai propriu mod cand aud de « valorile » promovate azi la televizor si la radio. Nu mai vorbesc de ziare. Nu mai pot sa ma uit la NIMIC la televizor, in afara de hochey. Nu mai pot. Din ce in ce mai rar se mai opresc oamenii sa vada frumusetea unei raze de soare. Din ce in ce mai rar se simte lumea strabatuta de sunetul unei clape de pian. Totul e mercantilism, totul e de vanzare.

Mi-e scarba. Iar nodul pe care il simt in gat se face din ce in ce mai mare cand ma gandesc ca va fi din ce in ce mai rau si nu va mai fi niciodata ca atunci cand aveam 18-20 de ani.

Lapte de bambus

Mie imi place sa citesc etichete. Nu, nu metaforic, ci la propriu, imi place sa citesc etichete de orice, de la cutiile de iaurt la sticlele de sampon.

Cand eram in Romania, ma fascina reclama la iaurtul cu bifidus essenis. Ce culoare are, frate, bifidus essensis asta ? Si cu ce se ocupa el in viata de zi cu zi ? Bine, stiu ca e o bacterie, dar toate iaurturile au bacterii in ele asa ca ce are bifidus asta in plus ? Nu stim, dar suna al dracu' de bine; hai sa luam vreo 2 baxuri.

Acuma imi place cel mai mult gelul de dus din baie de la mine. E cu lapte de bambus si parfum de mugur de portocala. Eu vreau sa stiu daca babusul are tzatze si cine sta sa-l mulga si daca se face si branza de bambus din laptele de bambus. Bine, o sa imi spuna cineva ca sunt taran, ca si nuca de cocos are lapte de cocos si nu are tzatze. Dar macar nuca de cocos arata ca o tzatza. Bambusul arata....ca un bambus. Ah, si parfumul de mugur de portocala....cum miroase oare mugurul de portocala ? Cred ca mai bine ca floarea de portocala, ca altfel faceau naibii gel de dus cu aroma de floare de portocala. Dar nuuuu, iar sunt taran, ca aroma de muguri de portocala trebuie sa fie ceva asa....sublim. Bine, da' mugurii nu sunt flori. Si daca nu sunt flori, ei au miros ?

Sigur ca inteleg ca, in teorie, e o chestiune de marketing. Dar ma intreb cum functioneaza treaba la cei doi poli, producatorul si cumparatorul. Si stau si-mi imaginez pe-ala din departamentul de marketing de la compania cu gelul de dus cum isi stoarce creierul zicandu-si: " ba....ce dracu sa zicem noi mah ca punem in maclavaisul asta? Gata stiu ! Aroma de ulei de parfum de sambure de capsuna africana" "pai si, sefu, de unde luam capsuni africane ? " "bah esti prost ? pai cati muguri de portocala ai vazut mah tu in gelul de dus din promotia de anul trecut ? " Mi-i si imaginez pe niste unii pe plantatia de portocali cum se duc ei ca culeaga muguri de portocala ca sa faca niste altii vreo 20 de milioane de sticle de gel de dus.

La polul celalalt e cumparatorul. Cam cat de prost crede ala de la marketing ca e cumparatorul cand pune el toate minunile alea pe eticheta ? Adica e cineva care chiar se duce la supermarket, citeste eticheta si zice " Hmmm...sa-l iau pe-asta cu untisor de sambure de duda sau pe-astalalat cu ulei de floare de pastarnac ? "

Dupa cum vedeti, am mari probleme existentiale in prag de an nou.
Cum s-ar zice...La Multi Ani!

Timpul nu a mai avut rabdare...

Secundele se comprima, timpul pare ca ingheata in timp ce cuvintele lovesc necrutator ca o secure: " Adita a facut iar accident...e grav...a murit..."

Creierul se blocheaza, nimic nu mai are sens, si o singura propozitie ti se repeta in continuu in cap "Adita a murit..." Cum sa accepti asa ceva ? Cum sa accepti ca omul care ti-a fost ca un frate, cu care ai dormit in acelasi pat, cu care ai mancat din aceeasi farfurie, care era intotdeauna gata sa te ajute indiferent de ce aveai nevoie, care nu a facut nimanui, niciodata, nici un rau....acuma nu mai este ? Ce sa-i spui copilului, sotiei, si mai ales mamei acestui om bun, cu care timpul , viata si moartea nu au mai avut rabdare ? Cum sa umpli golul pe care ti-l lasa in suflet plecarea lui ?

Mi se pare imposibil, mi-e greu sa accept si as fi zis ca e doar o gluma proasta daca nu as fi auzit vocea sfarsita a tatalui meu plangand in telefon. NU vreau sa ma despart de tine, cumnate, nu sunt pregatit. Vreau sa-ti vad zambetul tau de om mare si bun intampinandu-ma pe aeroport sau imbiindu-ma cu o bere. E nedrept si crud. Atat de nedrept...