Multumesc Ileana, am preluat legatura ! Ce e frate asta, completam oracole pe net acuma ?
Hai sa incerc sa nu te dezamagesc prea tare, desi la mine totul depinde de starea in care ma aflu pe moment.
1. Tu în ce poveste crezi?
Eu cred in toate povestile. Asa am invatat in facultatate, la cursul de folclor, ca fiecare poveste porneste de undeva, de la ceva real, adevarat. Asa ca eu cred. Si in Ilene (lol) Cosanzene, si in feti frumosi, si in balauri, si in Alice, si in Dorothy, si in capra cu trei iezi. Atata timp cat stii ce sa iei din ele, toate sunt adevarate, si din toate poti invata cate ceva.
2. Ce film vechi te face să simţi furnici şi fluturi pe tot corpul?
Nu stiu exact la ce se refera "vechi". Banuiesc ca de dinainte de anii '80 si banuiesc ca de dragoste. In cazul asta, cu siguranta "Love Story"
3. Ce film te face să plângi si să râzi în acelaşi timp?
Personal, nu ma atrag filmele de rasu-plansu. Ori ma uit sa plang, ori ma uit sa rad. Singurul care cred ca face exceptie este "House M.D" aka "Dr. House", care, in ciuda unor usoare exagerari, cred ca este aproape genial.
4. Ce actori sau personaje îţi plac?
Daca stau sa ma gandesc putin, nici nu stiu cine ar fi actorul meu favorit "all time". Probabil Anthony Hopkins. Imi placea mult si Tom Hanks, inainte sa esueze lamentabil in ecranizarile lui Dan Brown. De asemenea Al Pacino si Clive Owen. Dintre actrite imi place Angelina Jolie (stiu, mie si celorlalte 2 miliarde de barbati din lume), chiar imi place cum joaca. Dintre personaje favoritul meu este Gregory House, dar imi plac mult si Jack Bauer din "24", Dexter din "Dexter" si David Rossi din "Criminal Minds" . In general minti sclipitoare, iesite din comun, care fac diferenta prin ceea ce fac.
N-am cui sa dau leapsa mai departe asa ca...inapoi la tine, Ile.
Tuesday, June 8, 2010
Tuesday, June 1, 2010
Lungul drum al întunericului către sine (III)
3.
Îţi poţi găsi fericirea în strălucirea unei lacrimi de rouă ? De ce ne luptăm toată viaţa pentru a obţine efemeritatea unui moment ce nu se prelungeşte mai mult decât coborârea unei pleoape? Poate pentru asta am fost făcuţi...Poate în asta constă însăşi esenţa vieţii, în lupta continuă pentru o fărâmă de fericire.
Atunci, ce trebuie să facem cu viaţa noastră? Ce vrem cu adevărat de la ea? Îmi închipui doar pentru un moment că aş putea să călătoresc înapoi în timp? Ce mi-ar plăcea să mă regăsesc făcând acolo? Dacă aş găsi răspunsul la această întrebare, atunci soluţia pentru a-mi trăi viaţa de acum încolo, într-adevăr aşa cum vreau, îmi apare cu o uşurinţă care mă doare şi mă înspăimântă în acelaşi timp...
4.
Mă întreb, oare Dumnezeu ştie ce e suferinţa? Bănuiesc că nu...Doar El e cel Atotputernic şi cineva Atotputernic nu poate cunoaşte nici suferinţa, nici durerea. Atunci cum se poate ca noi, care suntem înlănţuiţi pe vecie cu legăturile insuportabile ale durerii, să fim făcuţi după chipul şi asemănarea Sa? De unde vine atunci suferinţa, coordonata care ne domină mai bine de jumătate din viaţă? De la diavol? Sau poate de la liberul arbitru ? Ne naştem din durere şi sfârşim în durere. Ne naştem din întuneric şi ne întoarcem în întuneric. Atunci de ce să credem că viaţa noastră e altceva decât durere şi întuneric? Poate din optimism, acest atât de idealist concept inventat de căutătorii disperaţi de fericire...
5.
Privesc lung la un batrân şi o bătrână, aflaţi în faţa mea, în tren. Le privesc feţele pline de cute, de riduri, le privesc mâinile bătute şi crăpate, cu unghii rupte din carne. Sunt doi ţărani, oameni simpli în comportament, gândire şi filosofie de viaţă. Se întorc de la oraş, pot spune asta privindu-le hainele. Ştiu că sunt cele mai bune haine ale lor, pe care şi le îngrijesc cu cea mai mare atenţie pentru ca sunt hainele...de oraş, haine pentru care au un fel de respect pios. Sunt haine modeste, simple şi curate, ca şi oamenii pe care îi îmbracă şi pentru care reprezintă posibilitatea intrării într-o altă dimensiune socială, în aşa-zisa „lume bună”, a oraşenilor. Cât de frumos şi de curat este ţăranul român autentic, în simplitatea şi naivitatea lui...Mă încearcă o emoţie neobişnuit de puternică şi îmi vine să izbucnesc în lacrimi şi să mă arunc la picioarele lor, să le îmbrăţişez genunchii şi să le cer iertare...
Îţi poţi găsi fericirea în strălucirea unei lacrimi de rouă ? De ce ne luptăm toată viaţa pentru a obţine efemeritatea unui moment ce nu se prelungeşte mai mult decât coborârea unei pleoape? Poate pentru asta am fost făcuţi...Poate în asta constă însăşi esenţa vieţii, în lupta continuă pentru o fărâmă de fericire.
Atunci, ce trebuie să facem cu viaţa noastră? Ce vrem cu adevărat de la ea? Îmi închipui doar pentru un moment că aş putea să călătoresc înapoi în timp? Ce mi-ar plăcea să mă regăsesc făcând acolo? Dacă aş găsi răspunsul la această întrebare, atunci soluţia pentru a-mi trăi viaţa de acum încolo, într-adevăr aşa cum vreau, îmi apare cu o uşurinţă care mă doare şi mă înspăimântă în acelaşi timp...
4.
Mă întreb, oare Dumnezeu ştie ce e suferinţa? Bănuiesc că nu...Doar El e cel Atotputernic şi cineva Atotputernic nu poate cunoaşte nici suferinţa, nici durerea. Atunci cum se poate ca noi, care suntem înlănţuiţi pe vecie cu legăturile insuportabile ale durerii, să fim făcuţi după chipul şi asemănarea Sa? De unde vine atunci suferinţa, coordonata care ne domină mai bine de jumătate din viaţă? De la diavol? Sau poate de la liberul arbitru ? Ne naştem din durere şi sfârşim în durere. Ne naştem din întuneric şi ne întoarcem în întuneric. Atunci de ce să credem că viaţa noastră e altceva decât durere şi întuneric? Poate din optimism, acest atât de idealist concept inventat de căutătorii disperaţi de fericire...
5.
Privesc lung la un batrân şi o bătrână, aflaţi în faţa mea, în tren. Le privesc feţele pline de cute, de riduri, le privesc mâinile bătute şi crăpate, cu unghii rupte din carne. Sunt doi ţărani, oameni simpli în comportament, gândire şi filosofie de viaţă. Se întorc de la oraş, pot spune asta privindu-le hainele. Ştiu că sunt cele mai bune haine ale lor, pe care şi le îngrijesc cu cea mai mare atenţie pentru ca sunt hainele...de oraş, haine pentru care au un fel de respect pios. Sunt haine modeste, simple şi curate, ca şi oamenii pe care îi îmbracă şi pentru care reprezintă posibilitatea intrării într-o altă dimensiune socială, în aşa-zisa „lume bună”, a oraşenilor. Cât de frumos şi de curat este ţăranul român autentic, în simplitatea şi naivitatea lui...Mă încearcă o emoţie neobişnuit de puternică şi îmi vine să izbucnesc în lacrimi şi să mă arunc la picioarele lor, să le îmbrăţişez genunchii şi să le cer iertare...
Lungul Drum Al Intunericului Catre Sine (II)
1.
Mă apuc în noaptea asta să-mi transform gândurile în litere. E o noapte oarecare, iar eu sunt un om oarecare. De ce fac asta ? Ca să fiu pe deplin sicer, nici eu nu prea ştiu de ce. Nu este şi nu vreau să fie ceva de genul unui « jurnal secret », aşa cum are toată lumea într-un anume moment al vieţii, jurnal care, mai devreme sau mai târziu, să fie atât de « secret » încât sa devină public (vezi « Jurnalul » lui M.C. sau « Jurnalul intim » al lui M.P.) Nimic din toate astea. Sunt doar gândurile mele, care ma stăpânesc la un moment dat, mai mult sau mai puţin curate, mai mult sau mai puţin intime.Oricine le poate citi, oricine care se crede în stare sa le pătrundă înţelesul.
Sunt gândurile mele, care mă stăpânesc intr-un anumit moment, sau gândurile altora, pe care îmi voi permite sa mi le însuşesc pentru că mă regăsesc în cuvintele şi în trăirile lor. Şi, până la urmă, cam toţi cei „citaţi” aici sunt morţi, aşa că nu mă mai poate trage nimeni la răspundere (zâmbesc).
Vor fi poate versuri în aceste pagini, sau va fi poate doar o proza încărcată de lirism. Sau poate caietul acesta de gânduri se va transforma mai curând decât cred eu într-o banalitate plină cu o grămada de lucruri lipsite de importanţă, din viaţa unui om banal, lipsit de importanţă. Nu ştiu ce va fi...Ştie cineva?
Poate cineva să spună cu adevarat ce va fi mâine? Viitorul mi s-a părut întotdeauna coordonata cea mai abstractă şi inutilă a timpului. Ştiu cu siguranţă unde am fost şi ce s-a întâmplat cu mine în trecut, ştiu sigur unde ma aflu şi ce mi se întâmplă în prezent, dar nu voi fi niciodată capabil să ştiu ce mi se va întâmpla in viitor. Şi nici altcineva nu-mi poate spune şi nici nu mă va interesa vreodată. Să presupunem că aş consulta un prezicător. Mi-aş trăi dupa aceea viaţa în funcţie de ce mi-ar spune acesta? Mă îndoiesc că da. I-aş pune la îndoială prezicerile, l-aş considera un şarlatan, iar dacă s-ar întâmpla într-adevăr ceea ce a prezis el, aş pune asta pe seama întâmplării, a hazardului. Mă cunosc bine, ştiu că aşa aş face...
Cred totuşi în DESTIN. Cred în faptul că fericirea şi nenorocirile îţi sunt sortite încă din ziua în care te-ai născut. Totul se întâmplă în viaţa noastră conform unui program dinainte stabilit, dinainte scris. „Ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus” nu poate fi doar o vorbă de duh. Nu ne putem opune DESTINULUI. Putem doar să amânăm momentul , sau să alegem căi diferite, care ne duc, până la urmă în acelaşi loc, căci trăim cu toţii sub semnul unui imens FATALISM.
2.
Pentru cei care caută fapte concrete în aceste pagini, le pot spune încă de pe acum că vor fi dezamăgiţi. Nu există date, nu există nume, nu există locuri. Doar exhaustivul tărâm al gândurilor mele, fiecare purtându-şi culoarea impregnată în momentul Prezent: gri-cenuşiu, albastru, negru, roşu, violet, verde, alb, galben
Mă apuc în noaptea asta să-mi transform gândurile în litere. E o noapte oarecare, iar eu sunt un om oarecare. De ce fac asta ? Ca să fiu pe deplin sicer, nici eu nu prea ştiu de ce. Nu este şi nu vreau să fie ceva de genul unui « jurnal secret », aşa cum are toată lumea într-un anume moment al vieţii, jurnal care, mai devreme sau mai târziu, să fie atât de « secret » încât sa devină public (vezi « Jurnalul » lui M.C. sau « Jurnalul intim » al lui M.P.) Nimic din toate astea. Sunt doar gândurile mele, care ma stăpânesc la un moment dat, mai mult sau mai puţin curate, mai mult sau mai puţin intime.Oricine le poate citi, oricine care se crede în stare sa le pătrundă înţelesul.
Sunt gândurile mele, care mă stăpânesc intr-un anumit moment, sau gândurile altora, pe care îmi voi permite sa mi le însuşesc pentru că mă regăsesc în cuvintele şi în trăirile lor. Şi, până la urmă, cam toţi cei „citaţi” aici sunt morţi, aşa că nu mă mai poate trage nimeni la răspundere (zâmbesc).
Vor fi poate versuri în aceste pagini, sau va fi poate doar o proza încărcată de lirism. Sau poate caietul acesta de gânduri se va transforma mai curând decât cred eu într-o banalitate plină cu o grămada de lucruri lipsite de importanţă, din viaţa unui om banal, lipsit de importanţă. Nu ştiu ce va fi...Ştie cineva?
Poate cineva să spună cu adevarat ce va fi mâine? Viitorul mi s-a părut întotdeauna coordonata cea mai abstractă şi inutilă a timpului. Ştiu cu siguranţă unde am fost şi ce s-a întâmplat cu mine în trecut, ştiu sigur unde ma aflu şi ce mi se întâmplă în prezent, dar nu voi fi niciodată capabil să ştiu ce mi se va întâmpla in viitor. Şi nici altcineva nu-mi poate spune şi nici nu mă va interesa vreodată. Să presupunem că aş consulta un prezicător. Mi-aş trăi dupa aceea viaţa în funcţie de ce mi-ar spune acesta? Mă îndoiesc că da. I-aş pune la îndoială prezicerile, l-aş considera un şarlatan, iar dacă s-ar întâmpla într-adevăr ceea ce a prezis el, aş pune asta pe seama întâmplării, a hazardului. Mă cunosc bine, ştiu că aşa aş face...
Cred totuşi în DESTIN. Cred în faptul că fericirea şi nenorocirile îţi sunt sortite încă din ziua în care te-ai născut. Totul se întâmplă în viaţa noastră conform unui program dinainte stabilit, dinainte scris. „Ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus” nu poate fi doar o vorbă de duh. Nu ne putem opune DESTINULUI. Putem doar să amânăm momentul , sau să alegem căi diferite, care ne duc, până la urmă în acelaşi loc, căci trăim cu toţii sub semnul unui imens FATALISM.
2.
Pentru cei care caută fapte concrete în aceste pagini, le pot spune încă de pe acum că vor fi dezamăgiţi. Nu există date, nu există nume, nu există locuri. Doar exhaustivul tărâm al gândurilor mele, fiecare purtându-şi culoarea impregnată în momentul Prezent: gri-cenuşiu, albastru, negru, roşu, violet, verde, alb, galben
Subscribe to:
Posts (Atom)