Batranete si dezgust
Azi simt cum imbatranesc. Imi imbatraneste in fiecare zi trupul si spiritul. Am trait mereu cu gandul ca inca mai am 18-20 de ani. Asa m-am simtit, mai tanar decat varsta din bulletin. Dar azi realizez ca sunt batran. Messi are 24 de ani. Rihanna are 23. Eu am 32. Prietenii mei din copilarie au acum copii, unii cat ei de mari ( wtf ?!?) . Toti cei cu care am crescut, cu care am copilarit, cu care mi-am trait adolescenta sunt acum risipiti prin lume : Italia, Grecia, Irlanda, Canada, Romania. Pe multi nu am sa-i mai vad probabil niciodata, desi unii dintre ei au insemnat enorm pentru mine la un moment dat.
Simt cum golul din jurul meu se face din ce in ce mai mare. Cand l-am pierdut pe Adita am inteles ca am petrecut prea putin timp cu niste oameni care imi erau foarte dragi odata. Si ma doare ca nu am putut sa le spun atunci cat de mult insemnau pentru mine, ca nu le-am acordat suficienta atentie, ca nu le-am oferit din mine atat cat mi-as fi dorit, cat ar fi meritat. Si ma doare, pana la durere fizica aproape, ca nu am sa pot le spun asta niciodata. Mi-e dor de voi toti : Ionut, Gaby, Cristi (Gaura), Emil (Celula), Cosmin (Gumy), Ileana, Justina, Monica, Florentin (Bula), Alina, Florin (Goe), Emy, Adita si de toti, toti ceilalti cu care mi-am petrecut cele mai frumoase momente din toata viata mea sociala. Mi-e dor de noi, de noi cei de atunci, mi-e dor sa nu stiu de nimic altceva, sa nu-mi fac griji, sa nu-mi pese de politica, de bani, de moarte, de nimic…
Si mi-e scarba. Simt un dezgust profund fata de lumea de azi. Parca toti sunt azi niste animale. Chiar mai rau ca niste animale, ca nu stiu nici un animal care sa-ti zambeasca inainte sa te muste pe la spate. Nu mai exista sinceritate, nu mai exista tandrete, frumusete a sufletului, apreciere pt valoare. Toti mint. Toti te dezamagesc. Nu mai am rabdare cu nimeni. Sunt deprimat. Si nu sunt doar vorbe, sau o stare trecatoare. Imi vine sa vomit, la cel mai propriu mod cand aud de « valorile » promovate azi la televizor si la radio. Nu mai vorbesc de ziare. Nu mai pot sa ma uit la NIMIC la televizor, in afara de hochey. Nu mai pot. Din ce in ce mai rar se mai opresc oamenii sa vada frumusetea unei raze de soare. Din ce in ce mai rar se simte lumea strabatuta de sunetul unei clape de pian. Totul e mercantilism, totul e de vanzare.
Mi-e scarba. Iar nodul pe care il simt in gat se face din ce in ce mai mare cand ma gandesc ca va fi din ce in ce mai rau si nu va mai fi niciodata ca atunci cand aveam 18-20 de ani.
Sunt mereu surprinsa de cat de repede se schimba totul, si cum trece timpul. Bine, stii ca sustin teoria comprimarii timpului.Parca ieri eram in liceu..... Tot ce iti pot spune, dintr-o experienta dureroasa pe care nu o cunosc multi, este ca nu trebuie sa te afunzi in starea asta.
ReplyDelete