Secundele se comprima, timpul pare ca ingheata in timp ce cuvintele lovesc necrutator ca o secure: " Adita a facut iar accident...e grav...a murit..."
Creierul se blocheaza, nimic nu mai are sens, si o singura propozitie ti se repeta in continuu in cap "Adita a murit..." Cum sa accepti asa ceva ? Cum sa accepti ca omul care ti-a fost ca un frate, cu care ai dormit in acelasi pat, cu care ai mancat din aceeasi farfurie, care era intotdeauna gata sa te ajute indiferent de ce aveai nevoie, care nu a facut nimanui, niciodata, nici un rau....acuma nu mai este ? Ce sa-i spui copilului, sotiei, si mai ales mamei acestui om bun, cu care timpul , viata si moartea nu au mai avut rabdare ? Cum sa umpli golul pe care ti-l lasa in suflet plecarea lui ?
Mi se pare imposibil, mi-e greu sa accept si as fi zis ca e doar o gluma proasta daca nu as fi auzit vocea sfarsita a tatalui meu plangand in telefon. NU vreau sa ma despart de tine, cumnate, nu sunt pregatit. Vreau sa-ti vad zambetul tau de om mare si bun intampinandu-ma pe aeroport sau imbiindu-ma cu o bere. E nedrept si crud. Atat de nedrept...
Imi pare rau, Alin.. e foarte sfasietor ce ai scris...este o pierdere importanta si nedreapta... (poate sufletul lui va renaste in cineva care-i va duce mai departe spiritul bun...)
ReplyDelete