Lungul drum al întunericului către sine (IV).

6.

Am sufletul negru de o tristeţe indisolubilă. Mă simt o carcasă goală de oase putrezite, cu sânge inacrit şi carne râncedă. Mă prăbuşesc în interiorul meu ca într-o fântână parăsită şi nu găsesc acolo decât un întuneric dureros. Câteva pânze de păianjen atârnă pe la colţuri iar o haită de salamandre nebune urlă lung, sinistru, lugubru, a moarte. Trebuie să fac eforturi considerabile la fiecare pas pentru a mă feri şi pentru a nu călca pe aceşti şerpi uriaşi care ma fixează hipnotic cu privirile lor verzi. Unii sunt întinşi în mijlocul drumului prăfuit al vieţii, alţii sunt încolăciţi pe crengile tufişurilor uscate, care se întâlnesc la tot pasul. Giganticele reptile au nume care mă înspăimăntă şi care îmi dau fiori reci pe şira spinării: Speranţa, Credinţa, Perseverenţa, Voinţa şi alţii la fel de mari şi la fel de răi. Singurul animal credincios, rămas lânga mine până in clipa cea de pe urmă este Iluzia. Aş vrea să găsesc puterea de a ieşi la lumină din această etern întunecată bolgie, dar se pare că mă afund din ce în ce mai mult în ea, ca într-o mlaştină plină de mirosuri pestilenţiale, de existenţe, idei, concepte şi entităţi morbide.

7.

Itaca este astăzi atât de departe de mine...Iar drumul până acolo este atât de lung, ţine până la capătul lumii...Primejdiile mă pândesc la tot pasul, încercând să-mi înhaţe sufletul, care, de altfel, nu reprezintă mai mult decât un miniatural Ulise, înspăimântat şi adesea doritor de împăcarea cu liniştea funebră a infinitului.

8.

Mă arde jalnic focul Disperării şi al Deznădejdii. E ca o repetiţie generală înaintea de coborârea în infern, unde mă vor arde neîndoielnic cu desfătare dulcile flăcări ale Păcatului. Păcatul nu este, până la urmă, altceva decât o mefistofelică formă de Speranţă.

9.

În cele mai adânci momente de deznădejde, există un singur gând care reuşeşte să mă ţină pe linia de plutire. Este o replică dintr-un film, cu toate că, în general, am oroare de clişee. În ciuda faptului că pe tot parcursul filmului ploaia cade neîntrerupt, la un moment dat eroul spune: „It can’t rain all the time...”

10.

Nu poţi să iubeşti CU ADEVĂRAT decât în două situaţii: fie iubirea îţi este interzisă de normele social-existenţiale, fie iubeşti de la distanţă, de la depărtare. De cele mai multe ori, este de ajuns ca persoana iubită să-şi arate faţa, pentru ca dragostea să dispară instantaneu.