Vis urat frumos

Visez ca sunt in orasul meu natal. Sunt singur. Hoinaresc aiurea pe strazile copilariei mele si-mi simt sufletul ravasit de o singuratate coplesitoare. Din cand in cand, din loc in loc, ma intalnesc cu diferite fantome ale trecutului sau prezentului, oameni care ma vad trist si ma intreaba ce am patit…Ii urasc si fug de ei…pentru ca nu le pasa, nimanui nu ii pasa de fapt de sufletul meu. Interesul lor vine dintr-o pacatoasa curiozitate specifica omului ordinar, sau, si mai rau, dintr-o scarboasa compasiune indreptata mai degraba catre ei decat catre mine. Asa ca ii ocolesc in continuare, fug de ei, de fosti prieteni, de foste iubite, de foste familii, de foste umbre….

Ma indrept catre gara…cu greu pot sa-ti povestesc in cuvinte ceea ce simt. Este un sentiment de solitudine amestecat cu deznadejde, scarba si dispret. Nu-mi mai pasa de nimic pentru ca nimic nu ma mai poate scoate din starea asta. Ma asez pe o banca pe peron si ma privesc murind strivit sub zeci, sute, mii de roti de tren…

Atunci apari tu…o straina…o frumoasa straina bruneta. Stai in fata mea si astepti, cu un zambet trist intiparit pe fata, la fel de obosita si singura ca si mine. Te strang in brate pt prima data. Parul iti miroase a flori de camp iar trupul…trupul iti miroase a liniste. Iti inspir parfumul iar si iar, ma umplu de liniste si ma cuprinde sentimentul ca, in sfarsit, totul s-a terminat. De acum incolo va fi bine.

Ma trezesc brusc si trist intr-un pat strain, langa un om strain, intr-un oras strain, intr-o tara straina. Si inteleg dintr-o data ca tu pentru mine nu esti viata, ci esti moartea. O moarte care miroase a flori de camp si a liniste. De aceea am atata nevoie de tine, in timp ce tu nu ai nevoie de mine. Pentru ca oamenii mor tot timpul….